Ortodoxia

Întreabă orice despre Ortodoxie

Categorie: Cuvinte duhovnicești

Despre păcat

Păcatul este o patimă a materiei. De aceea e cu neputință să se nască trup fără păcat. Dar sufletul rațional știind aceasta, se scutură de greutatea materiei, în care zace păcatul. Ușurându-se de o astfel de greutate cunoaște pe Dumnezeul tuturor, iar la trup privește atent ca la un vrăjmaș și nu mai crede ale lui. Așa se încununează sufletul de la Dumnezeu, ca unul ce a biruit patimile păcatului și ale materiei.

Sufletul care cunoaște păcatul îl urăște ca pe o fiară atotputuroasă. Dar dacă nu-l cunoaște, îl iubește. Acesta duce apoi în robie pe îndrăgitorul lui, iar nefericitul acela nu-și vede interesul său și nu-l înțelege, ci socoate că se împodobește cu păcatul și se bucură.

Sufletul curat, bun fiind, se luminează de Dumnezeu. Atunci mintea cugetă cele bune și dă naștere cuvintelor
iubitoare de Dumnezeu. Dar dacă se întinează sufletul de patimi, își întoarce Dumnezeu fața de către el, mai bine zis sufletul însuși se desparte pe sine de Dumnezeu. Atunci vrăjmașii draci intră în cuget și pun înaintea sufletului fapte necuviincioase: preacurvii, ucideri, răpiri, profanări de cele sfinte, și cele asemenea, câte sunt lucruri ale dracilor.

Extras din: Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, volumul I, Editura Harisma, București 1992, pp. 22-23.

Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte

Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte. Devin egoiști și vanitoși. Vor aștepta toată viața să fie lăudați continuu de toți, deși li se spun lucruri neadevărate. Din păcate, astăzi toți au învățat să spună minciuni, și vanitoșii le acceptă, acestea sunt hrana lor. „Spune-mi, indiferent ce, fie minciună, fie ironie”, zic. Dumnezeu nu vrea acest lucru. Dumnezeu vrea adevărul. Din nefericire, nu toți pricep asta, și fac tocmai pe dos.

Când îi lauzi pe copii neîncetat, fără discernământ, îi ispitește vrăjmașul. Le zgândăre iubirea de sine și, obișnuiți de mici cu laudele părinților și ale dascălilor, e posibil să ajungă buni la învățătură, dar care-i folosul? Vor intra în viață asemenea unor egoiști, iar nu asemenea unor creștini. Niciodată egoiștii nu pot fi creștini. Egoiștii vor fi permanent să fie lăudați de toți, să fie iubiți de toți, cu toții să vorbească despre ei numai de bine, lucru pe care Dumnezeu, Biserica noastră, Hristos nu-l doresc.

Extras din: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia: Metafraze, București, 2016, pp. 59-60.

Rugăminte sau Dialogul lui Dumnezeu cu sufletul omului

de Ieromonah Rafail Noica

«Nu-mi spune nimic. Îți cunosc mizeria, necazurile, luptele și ispitele sufletului tău, așa cum ești tu! Dă-mi inima ta! Dacă o să aștepți să devii un înger că să mi te dăruiești intru iubire, atunci n-ai să mă iubești niciodată.

Chiar când ești laș, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei și în săvârșirea dragostei și a sfințeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îți dau voie să nu Mă iubești. Iubește-Mă așa cum ești tu!

În orice moment și în orice situație te-ai afla, în credincioșie sau în trădare, în râvna sau în uscăciune, tu iubește-mă așa cum ești. Eu vreau să Mă poți iubi din puțina și săraca ta inima. Dacă voi aștepta până când vei fii desăvârșit, atunci n-ai să Mă iubești niciodată. N-aș putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim?! Un înger care să strălucească de curăție și dragoste?

Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu care am creat toate și pot totul? Omule, ți-ai dat tu viața pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă lași să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îți vreau inima, care este locașul Meu.

Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubește-Mă așa cum ești tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că ești așa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puțina și săraca ta inima; din adâncul neputinței și al murdăriei tale. Eu te iubesc și când ești slab și necurat.

Nu vreau o dragoste izvorâtă și hrănita din mândria „virtuților” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăți oricând. N-am nevoie de „virtuțile” tale, de talentele tale, de înțelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubești și să lucrezi cu dragoste pentru Mine.

Nu „virtuțile” tale doresc; dacă ți le-aș da, tu ești așa de slab și mândru, încât aș hrăni amorul tău propriu și nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauți și stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste!

Unui fier negru flăcările unui foc nu numai i-ar curăța rugină, dar l-ar face incandescent. Iubește-Mă deci, și păcatele se vor arde, și tu vei fi fericit.

Iubește-Mă nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta.

Aș putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea și nefolositoare și neputincioasă. Am să-ți iau și puținul pe care tu te încrezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire, și pentru ca să-ți dau iubirea, fără ca tu să-mi poți da ceva.

Nu încerca să-Mi plătești iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine.

Iubește-Mă în dragostea Duhului Meu și fără motive. Nu mai sta departe de Mine; îți lipsește nu sfințenia – pe care numai Eu ți-o pot da – ci o inimă gata să mă iubească oricând și până la capăt.

Astăzi Eu stau la ușa inimii tale ca un cerșetor, Eu singurul și adevăratul Împărat și Domn. Eu bat și aștept.

Grăbește-te să-Mi deschizi prin smerenie; nu mai aduce motiv întinăciunea și sărăcia ta. Dacă ți-ai cunoaște-o până-n adânc și deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu și acum să te îndoiești de dragostea ce o am Eu pentru tine.

Crede că Eu pot totul și tu nu poți nimic fără Mine; doar păcatul ești în stare să-l faci fără ajutorul Meu.

Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsură cu care tu te apreciezi.

Nu te frământă că n-ai „virtuți”. Am să-ți dau Eu Sfințenia Mea. Deschide-ți inimă prin pocăință și Mă primește în potirul sufletului tău prin Trupul și Sângele Meu, pe care în dar ți-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înțelegi totul și să mă iubești mai mult decât îți poți închipui.

Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău și să bată inima Mea în inima ta.

Eu ți-am dat-o pe Sfânta și Preacurata Mea Maică. Lasă să treacă totul prin inima Ei curăță, încât să poată mijloci pentru tine.

Orice s-ar întâmpla, nu aștepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubești. În acest fel tu nu m-ai iubi niciodată.

Și acum, du-te.
Eu sunt cu tine!»

Lectura: Arhidiacon Adrian Mazilita

Învățați-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu

E nevoie de prudență când încurajați copiii. Copilului nu trebuie să-i zici: „O să reușești, ești important, ești tânăr, ești curajos, ești perfect!…” În felul acesta nu-ți ajuți copilul. Îi puteți spune să se roage. Să-i spuneți: „Copilul meu, darurile pe care le ai, Dumnezeu ți le-a dat. Roagă-te să-ți dea Dumnezeu putere ca să le cultivi și să izbândești. Să-ți dea Dumnezeu harul Său!” Aceasta-i desăvârșirea: să învețe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu în orie privință.

Extras din: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia: Metafraze, București, 2016, pp. 55-56.

„Sfințenia părinților îi mântuie pe copii”

Să te rogi și, când e nevoie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai multă rugăciune și mai puține cuvinte. Multă rugăciune și puține cuvinte față de toți. Să nu devenim sâcâitori, ci să ne rugăm în taină și abia apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va adeveri lăuntric dacă ceilalți sunt de acord cu ceea ce spunem. Dacă nu sunt de acord, nu vom insista [să ne spunem părerea]. Ci doar ne vom ruga în taină. Căci și numai simplul fapt de a vorbi poate supăra, făcându-i uneori pe ceilalți să se împotrivească și să-și arate indignarea. De aceea e mai bine să ne adresăm tainic inimii celorlalți, și nu urechilor lor, cu ajutorul rugăciunii.

Ascultă ce-ți spun: mai întâi să te rogi și apoi să vorbești. Așa să faci cu copiii tăi.

Extras din: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia: Metafraze, București, 2016, pp. 42-43.

Despre sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh

Sărbătoarea Cincizecimii este de origine vechi-testamentară. Era celebrată pentru a comemora ziua în care s-a dat legea în Muntele Sinai, când Dumnezeu a făcut legământ cu poporul Său ales și, în același timp, este o sărbătoare a recunoștinței pentru primele roade ale pământului (v. Num. 28, 26) și pentru noua recoltă (v. leș. 23, 16). Era celebrată la încheierea a șapte săptămâni, în a cincizecea zi după Paștele iudaic, și de aceea s-a numit sărbătoarea Săptămânilor (v. Deut. 16, 9-10). În această zi a descoperirii legii, fiind și a cincizecea zi după Învierea lui Hristos, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra apostolilor și a ucenicilor Mântuitorului, prin Iconomia dumnezeiască, după cum a făgăduit Mântuitorul (v. In 14, 26). Această pogorâre a Duhului Sfânt este noul legământ făcut de Dumnezeu cu noul Israel – Biserica -, prin care harul Duhului Sfânt dătător de lege a luat locul legii din Sinai.

Dacă toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi iau parte la lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în lume și în om, în această lucrare manifestările lor diferă. Îl mărturisim pe Dumnezeu-Tatăl, Creatorul lumii văzute și nevăzute, „făcându-le pe toate împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt” (Vecernia Mare, stihiră, glas 8); pe Dumnezeu Fiul, Răscumpărătorul, „ prin Care L-am cunoscut pe Tatăl și prin Care Sfântul Duh a venit în lume” (Rugăciunea plecării genunchilor a Sfântului Vasile cel Mare de la Vecernia Mare); și pe Dumnezeu-Duhul Sfânt, Mângâietorul, „Care de la Tatăl purcede și în Fiul Se odihnește”, dând viață tuturor celor vii. În ziua pogorârii Duhului Sfânt asupra apostolilor s-a arătat lucrarea desăvârșită a Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, ca putere sfințitoare, iar această lucrare este „împlinirea ultimă a făgăduinței”[1]. Pogorârea Duhului Sfânt Care purcede de la Tatăl și Se revarsă prin Dumnezeu Fiul (v. Fapte 2, 33) a descoperit lumii cunoștința prin har a tainei Sfintei Treimi consubstanțiale, neîmpărțite, dar distincte. O dată cu împlinirea făgăduinței, se împlinește și revelația lui Dumnezeu în trei Persoane, adică manifestarea dogmei centrale a creștinismului. Dacă, în ziua Botezului Domnului, arătarea Sfintei Treimi a fost accesibilă doar simțurilor exterioare – Ioan Botezătorul a auzit vocea Tatălui, L-a văzut pe Fiul și pe Duhul Sfânt pogorându-Se în chip fizic, ca un porumbel -, astăzi, harul Duhului Sfânt, care luminează întreaga ființă a omului răscumpărat de Fiul lui Dumnezeu, îl duce la îndumnezeire. După măsura capacității sale, omul primește posibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu și de a se face părtaș la Împărăția harului, care este a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Ca manifestare exterioară, celebrarea Cincizecimii, adică împodobirea bisericilor și caselor cu ramuri verzi, cu plante și cu flori, este tot o amintire a Bisericii Vechiului Testament. Ea exprimă simbolic puterea Duhului Sfânt – regeneratoare, înnoitoare și dătătoare de viată si de rod în toate cele ce sunt.

Extras din: Leonid Uspensky – Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, București, 2011, pp. 209-210.

[1] Sf. Grigorie Teologul, Predica 41 despre Cincizecime

De ce nu au voie să intre femeile în Muntele Athos?

– Explicați-ne, vă rugăm, de ce femeile nu au voie în Sfântul Munte?

– Da… Oriunde mergem numai asta ne întreabă! Acum, vedeți, este curentul feminismului care consideră că femeia este nedreptățită dacă nu vine în Sfântul Munte. Femeile nu vin în Sfântul Munte pentru că Athosul este un loc al fecioriei bărbătești. (…) a venit un vizitator la Sfântul Munte și mi-a spus: „Eu cred că aveți complexe cu femeile și din cauza asta nu le primiți!” Și eu i-am răspuns că persoana pe care monahii din Sfântul Munte o cinstesc cel mai mult este o femeie: Maica Domnului. Însă, deoarece trăiesc într-un loc al fecioriei bărbătești, femeia nu poate intra în curtea lor. Monahii însă care ies din Sfântul Munte, duhovnicii, au legătură spirituală cu femeile, le spovedesc, se implică în Taina căsătoriei și încearcă să arate locul corect al femeii în societate care nu este altul decât maternitatea.

Extras din: Cuvânt din Sfântul Munte: Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatopedi, în România, Ediție îngrijită de Mănăstirea Vatopedi, 2011, p. 223-224;

Părinții adoptivi trebuie să-i spună copilului că este înfiat?

„- Părinte, părinții adoptivi trebuie ca la o anumită vârstă a copilului să-i spună că este înfiat?

– Ei, cel mai bine este să-i spună copilului la o anumită vârstă. Dar ceea ce are mai mare valoare este să-l iubească mult pe copil și așa cum trebuie. Există copii care trăiesc cu părinții lor firești, dar iubesc mai mult pe alți oameni, pentru că părinții lor nu au dragoste.”

Extras din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești vol .IV, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 76.

© 2017 Ortodoxia

Theme by Anders NorenSUS ↑