Ortodoxia

Întreabă orice despre Ortodoxie

Categorie: Despre familie

Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte

Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte. Devin egoiști și vanitoși. Vor aștepta toată viața să fie lăudați continuu de toți, deși li se spun lucruri neadevărate. Din păcate, astăzi toți au învățat să spună minciuni, și vanitoșii le acceptă, acestea sunt hrana lor. „Spune-mi, indiferent ce, fie minciună, fie ironie”, zic. Dumnezeu nu vrea acest lucru. Dumnezeu vrea adevărul. Din nefericire, nu toți pricep asta, și fac tocmai pe dos.

Când îi lauzi pe copii neîncetat, fără discernământ, îi ispitește vrăjmașul. Le zgândăre iubirea de sine și, obișnuiți de mici cu laudele părinților și ale dascălilor, e posibil să ajungă buni la învățătură, dar care-i folosul? Vor intra în viață asemenea unor egoiști, iar nu asemenea unor creștini. Niciodată egoiștii nu pot fi creștini. Egoiștii vor fi permanent să fie lăudați de toți, să fie iubiți de toți, cu toții să vorbească despre ei numai de bine, lucru pe care Dumnezeu, Biserica noastră, Hristos nu-l doresc.

Extras din: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia: Metafraze, București, 2016, pp. 59-60.

Învățați-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu

E nevoie de prudență când încurajați copiii. Copilului nu trebuie să-i zici: „O să reușești, ești important, ești tânăr, ești curajos, ești perfect!…” În felul acesta nu-ți ajuți copilul. Îi puteți spune să se roage. Să-i spuneți: „Copilul meu, darurile pe care le ai, Dumnezeu ți le-a dat. Roagă-te să-ți dea Dumnezeu putere ca să le cultivi și să izbândești. Să-ți dea Dumnezeu harul Său!” Aceasta-i desăvârșirea: să învețe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu în orie privință.

Extras din: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia: Metafraze, București, 2016, pp. 55-56.

„Sfințenia părinților îi mântuie pe copii”

Să te rogi și, când e nevoie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai multă rugăciune și mai puține cuvinte. Multă rugăciune și puține cuvinte față de toți. Să nu devenim sâcâitori, ci să ne rugăm în taină și abia apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va adeveri lăuntric dacă ceilalți sunt de acord cu ceea ce spunem. Dacă nu sunt de acord, nu vom insista [să ne spunem părerea]. Ci doar ne vom ruga în taină. Căci și numai simplul fapt de a vorbi poate supăra, făcându-i uneori pe ceilalți să se împotrivească și să-și arate indignarea. De aceea e mai bine să ne adresăm tainic inimii celorlalți, și nu urechilor lor, cu ajutorul rugăciunii.

Ascultă ce-ți spun: mai întâi să te rogi și apoi să vorbești. Așa să faci cu copiii tăi.

Extras din: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia: Metafraze, București, 2016, pp. 42-43.

Părinții adoptivi trebuie să-i spună copilului că este înfiat?

„- Părinte, părinții adoptivi trebuie ca la o anumită vârstă a copilului să-i spună că este înfiat?

– Ei, cel mai bine este să-i spună copilului la o anumită vârstă. Dar ceea ce are mai mare valoare este să-l iubească mult pe copil și așa cum trebuie. Există copii care trăiesc cu părinții lor firești, dar iubesc mai mult pe alți oameni, pentru că părinții lor nu au dragoste.”

Extras din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești vol .IV, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 76.

© 2017 Ortodoxia

Theme by Anders NorenSUS ↑