Sărbătoarea Cincizecimii este de origine vechi-testamentară. Era celebrată pentru a comemora ziua în care s-a dat legea în Muntele Sinai, când Dumnezeu a făcut legământ cu poporul Său ales și, în același timp, este o sărbătoare a recunoștinței pentru primele roade ale pământului (v. Num. 28, 26) și pentru noua recoltă (v. leș. 23, 16). Era celebrată la încheierea a șapte săptămâni, în a cincizecea zi după Paștele iudaic, și de aceea s-a numit sărbătoarea Săptămânilor (v. Deut. 16, 9-10). În această zi a descoperirii legii, fiind și a cincizecea zi după Învierea lui Hristos, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra apostolilor și a ucenicilor Mântuitorului, prin Iconomia dumnezeiască, după cum a făgăduit Mântuitorul (v. In 14, 26). Această pogorâre a Duhului Sfânt este noul legământ făcut de Dumnezeu cu noul Israel – Biserica -, prin care harul Duhului Sfânt dătător de lege a luat locul legii din Sinai.

Dacă toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi iau parte la lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în lume și în om, în această lucrare manifestările lor diferă. Îl mărturisim pe Dumnezeu-Tatăl, Creatorul lumii văzute și nevăzute, „făcându-le pe toate împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt” (Vecernia Mare, stihiră, glas 8); pe Dumnezeu Fiul, Răscumpărătorul, „ prin Care L-am cunoscut pe Tatăl și prin Care Sfântul Duh a venit în lume” (Rugăciunea plecării genunchilor a Sfântului Vasile cel Mare de la Vecernia Mare); și pe Dumnezeu-Duhul Sfânt, Mângâietorul, „Care de la Tatăl purcede și în Fiul Se odihnește”, dând viață tuturor celor vii. În ziua pogorârii Duhului Sfânt asupra apostolilor s-a arătat lucrarea desăvârșită a Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, ca putere sfințitoare, iar această lucrare este „împlinirea ultimă a făgăduinței”[1]. Pogorârea Duhului Sfânt Care purcede de la Tatăl și Se revarsă prin Dumnezeu Fiul (v. Fapte 2, 33) a descoperit lumii cunoștința prin har a tainei Sfintei Treimi consubstanțiale, neîmpărțite, dar distincte. O dată cu împlinirea făgăduinței, se împlinește și revelația lui Dumnezeu în trei Persoane, adică manifestarea dogmei centrale a creștinismului. Dacă, în ziua Botezului Domnului, arătarea Sfintei Treimi a fost accesibilă doar simțurilor exterioare – Ioan Botezătorul a auzit vocea Tatălui, L-a văzut pe Fiul și pe Duhul Sfânt pogorându-Se în chip fizic, ca un porumbel -, astăzi, harul Duhului Sfânt, care luminează întreaga ființă a omului răscumpărat de Fiul lui Dumnezeu, îl duce la îndumnezeire. După măsura capacității sale, omul primește posibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu și de a se face părtaș la Împărăția harului, care este a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Ca manifestare exterioară, celebrarea Cincizecimii, adică împodobirea bisericilor și caselor cu ramuri verzi, cu plante și cu flori, este tot o amintire a Bisericii Vechiului Testament. Ea exprimă simbolic puterea Duhului Sfânt – regeneratoare, înnoitoare și dătătoare de viată si de rod în toate cele ce sunt.

Extras din: Leonid Uspensky – Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, București, 2011, pp. 209-210.

[1] Sf. Grigorie Teologul, Predica 41 despre Cincizecime